Adresa : Str. Blanari nr 16, sector 3 , Bucuresti

Important : Icoana facatoare de minuni a Sfantului Ierarh Nicolae

Pictura apartine pictorului Nicolae Tattarascu

Hram : Sfantul Ierarh Nicolae – 6 decembrie

“ Aceasta sfanta si dumnezeiasca biserica, intru care se praznuieste Sfantul Mare si de minuni facator Nicolae, este facuta de Serban Cantacuzino biv. vel. Paharnic sin Draghici Cantacuzino vel Spatar impreuna cu Iorgu staroste si Apostol Lazar, spre slava lui Dumnezeu, pentru vesnica pomenire a parintilor, mosilor si stramosilor in zilele luminatului Domnului Nostru Io Constantin Basarab, la anul de la zidirea lumii 7208 ( 1700) august ”

Principalii ctitori ai Bisericii Sfantul Nicolae Selari ii indica pe paharnicul Serban Cantacuzino, ajutat de jupan Apostol Lazar si Iorga starostele.

” …in luna lui iunie in 13 … venit-au Serban Cantacuzino biv vel paharnic da au spart biserica hram Sveti Nicolae ot Salari … “.

Descendent de seama al puternicii familii a Cantacuzinilor, fiul lui Draghici Margineanu Cantacuzino si var primar cu fostul domn Serban Cantacuzino, Serban paharnicul s-a remarcat printr-o ampla activitate ctitoriceasca. Tot el zugraveste biserica mare a Manastirii Cozia, Comana si Bistrita ,impreuna cu sotia sa. Se stinge din viata in anul 1710, fiind inmormantat la Manastirea Comana.

Vornicul Serban Cantacuzino neavand urmasi care sa ingrijeasca de biserica si nici breasla selarilor mijloace suficiente ca s-o intretina , biserica avand nevoie de reparatii, domnitorul Constantin Voda Mavrocordat, a fost acela care o repara radical in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, trecandu-se numele lor in pomelnicul ctitorilor la proscomidie.

Tot intre ctitorii sfantului lacas se pretinde a fi pe la anul 1750 si Anita Stirbeanca, fiica raposatului Radu Golescu, care se pretindea indreptatita a darui Biserica Mitropolitului Neofit Criteanul, sub cuvant ca era facuta de mosul sau pan apostol, care nu poate fi decat Apostol Lazar, din pisania de la 1700, care impreuna cu starostele Iorgu, ajuta lui Serban Cantacuzino a rezidi biserica intaia oara.

Trebuie subliniat faptul ca Biserica din Selari incepuse sa functioneze ca biserica de manastire, aici facandu-se tunderi in monahism. Ioanichie, monah de la Trapezunda, povesteste ca ” petrecand si eu ca un om la lumea aceasta si necasatorindu-ma si ajungand la varsta batranetelor si socotind aceste lumesti ca sunt intru nimic, am primit cinul calugariei si mi-am pus metania la biserica Sfantului Nicolae de aici den Bucuresti, den Selari”.

Din pacate, moartea Mitropolitului Neofit a zadarnicit intentiile de a construi zidul imprejmuitor si de a transforma biserica in manastire.

La anul 1802 in timpul marelui cutremur de la Sfanta Parascheva ( 14 octombrie), Biserica Sfantul Nicolae Selari a cazut la pamant din temelie ” … a fost atat de puternic incat au cazut multe turnuri de pe la sfintele bisearici iar alte bisearici au cazut de tot. Aici, in Bucuresti s-au ruptu si turnul cel inalt Coltea, care era podoaba orasului, iar din casele boieresti si cele de obste pre putine au scapat zdravene … ”

Doi ani mai tarziu, in 1804, ea a fost rezidita pentru a doua oara cu ajutorul obstesc prin osardia lui Hagi Gheorghe Polizu, Nicolae Zaharia si Gheorghe Dumitru in timpul Domnului Constantin Alexandru Ipsilanti , mitropolit fiind Dositei Ionico ( dupa cum atesta pisania) :

“ Biserica Sf. Niculae din Selari stricandu-se de cutremur si nefiind mijloc intr-alt chip a se preface de iznoava, neavand nici careva venituri destoinice incat a putea sa se prefaca. S-au gasit Hagi Gheorghe Polizu, Nicolae Zaharia si Petrache Dumitru, oameni cu frica lui Dumnezeu si ravnitori spre faceri de bine, mai vartos la lacasuri Dumnezeesti s-au insarcinat de sine a o preface, cu mila si cu ajutorul ce vor putea castiga de la crestini, cum si de la insusi dumnealor. Si asa cu a dumnealor osteneala s-au si savarsit zidirea din nou a sfintei biserici cu acoperisul ei “.

Dificultatile intampinate in strangerea de fonduri necesare reparatiei au fost generate de o alta calamitate care s-a abatut asupra mahalalei si a locuitorilor ei.

La 28 august 1804, zona centrala a orasului a fost lovita de un puternic incendiu.

Acest incendiu devastator a afectat casele enoriasilor bisericii dar si pravaliile din care biserica obtinea sume importante de bani, afectand posibilitatile materiale ale enoriasilor dar si ale bisericii si au ingreunat actiunea de strangere de fonduri pentru restaurarea lacasului distrus cu doi ani in urma.

In curtea bisericii ar fi functionat scoala de cantareti infiintata din porunca domneasca in vara anului 1817, sub conducerea vestitului psalt Petru Manuil Efesiu, cel care va preda psaltichia pe greceste dupa noua sistema a Mitropolitului Chrisant. La aceasta scoala printre cei dintai elevi s-au numarat Anton Pann, Dionisie Fotino, Panait Unghiurlui, Macarie si altii.

In 1820, in cadrul acestei scoli se va infiinta prima tipografie din Rasaritul Ortodox care va imprima cele dintai carti cu notatie muzicala psaltica.

Cladirea acestuia dureaza numai pana la anul 1867, cand din cauza slabirii zidurilor si a temeliei care se gasea in stare rea din cauza ingroparii mortilor in cimitirul din jurul bisericii s-a infiltrat apa sub biserica si nu mai putea functiona si s-a daramat din temelie constituindu-se imediat curatela compusa din Vasile Constantin, Stamate Atanasiu, Stefan Boscu si Petrache Sachelarie, cu menirea sa stranga banii necesari pentru rezidirea acestui sfant locas, acum a treia oara.

Adunarea sumelor pentru rezidire mergand cat se poate de greu din cauza lipsei de mijloace materiale a cetatenilor a silit pe episcopii de atunci sa vanda o parte din proprietatile bisericii spre a termina constructia inceputa, dar totusi nici cu acesti bani nu s-au terminat lucrarile constructiei si I.C.Bratianu, pe atunci ministru de interne si adinterim la finante, expunand domnitorului Carol I atarea ingrijorare in care se aflau lucrarile bisericii, domnitorul urmand pilda batranilor voievozi ai tarii daruieste din caseta particulara suma de 10.000 de galbeni necesari pentru terminarea bisericii.

In amintirea acestei a treia cladiri s-a asezat in partea dreapta de la intrarea principala a bisericii ( astazi unde se vand lumanarile) o placa de marmura, pe care sta scris :

” La anul 1868 Domnitorul Romaniei Carol I, prin intermedierea Domnului I.C.Bratianu , ministru de interne si adinterim la Finante, depuse insemnate sume din caseta sa pentru aceasta frumoasa lucrare fiind curatorii bisericii, ajutatori cu bani si ostenitori Domnii : Vasile Constantin, Stamate Atanasiu, Stefan Boscu si Petrache Sachelarie, cand mai venira in ajutorul unei astfel de nobile si intotdeauna laudabile operatiuni, persoanele notate aici Domnii Costache Stoianovici, Ion Constantin, Petre Enciulescu si Ghita Radulian “.

Dupa aceasta a doua rezidire a bisericii Sfantul Nicolae Selari a urmat cea de a treia de la 1868 cu ajutorul Domnitorului Carol I, care pentru ajutorul dat devine ctitor al bisericii actuale, alaturi de sotia sa , Doamna Elisabeta.

Aportul domnitorului la prenoirea bisericii a fost consemnat cu meticulozitate germana in jurnalul sau : “27 februarie 1869, Printul a daruit mare parte din mobilierul bisericii Sfantul Nicolae din strada Lipscanicare a fost sfintita “.

Dintre piesele de mobilier datorate generozitatii principelui Carol I se pastreaza pana azi jiltul domnesc si cel episcopal, ambele purtand insemne heraldice.

Biserica actuala este zidita in stil mare si pictata de cunoscutul artist G. Tattarescu. Din intreg ansamblul picturii murale o atentie deosebita o acorda portretului Regelui Carol I si al Reginei Elisabeta – cei care prin donatii generoase au contribuit substantial la refacerea Bisericii Sfantul Nicolae Selari.

Refacerea acoperisului, adaugarea turlei deasupra naosului si a turnului- clopotnita de pe fostul pridvor vor modifica substantial proportiile si implicit intreaga infatisare a bisericii asa cum poate fi vazuta astazi.

De curand biserica a fost numita Monument istoric ceea ce nu face decat sa ma bucure pentru ca in acest fel ii este recunoscuta valoarea incontestabila atat arhitecturala cat si istorica.

Nu putem intra in acest sfant lacas fara sa ne inchinam icoanei facatoare de minuni a Sfantului Nicolae care cu atata bunatate asculta rugaciunile credinciosilor care ii trec pragul cu indelunga rabdare si blandete.

Convinsa fiind ca am primit linistea de care aveam nevoie si binecuvantarea Sfantului Nicolae in suflet imi indrept pasii catre casa .